H8 + Protest Urban | Mihai Caravețeanu

Mihai Coro Caraveteanu is feeling inspired with Protest Urban and H8 at Quantic.

Așa cum mi-am promis săptămâna trecută, m-am întors la Quantic pentru aniversarea hardcore H8 la 30 de ani, alături de o trupă care a lăsat semn acum 20 de ani, Protest Urban primii autohtoni pe metalcore, când stilul nu era neapărat hyped nici măcar pe afară.

In live-reportul concertului Terror de săptămâna trecută terminam textul cu speranța că măcar o parte din sutele alea de ascultători de hardcore american vor fi prezenți și la concertul de aseară; din păcate n-a fost așa, am identificat doar câteva zeci de fețe văzute vinerea trecută, aseară prezența a avut mai degrabă caracterul unei apartenențe de oraș și de grup social, de anturaj, nu de gen muzical. Asta a făcut ca atmosfera să fie foarte plăcută și relaxată, s-a băut ca la potop, s-a dansat și s-a sărit în neștire cu sala pe jumătate plină de oameni de peste 35 de ani, bucuroși să se revadă după ani de zile ca să își aducă aminte despre tinerețile lor sălbatice.

#ProtestUrban, visul umed al omenetului hardcore de pe litoral, prezent intr-un număr respectabil, a pregătit un set insuficient repetat, dar cântat nonșalant și mai autentic decât orice trupa românească de *core de dată recentă. N-a fost cu backtrackuri, autotune și alte vrajeli de-astea menite să mascheze lipsa de personalitate și nevoia permanentă de validare a unor formule trase la xerox, a fost bucuria autentică a unor oameni care s-au simțit bine împreună, a fost cu glume fără perdea, cu aluzii pe vechi care mai de care, de nici n-am simțit cum au trecut cele 35-40 de minute de cântare. Într-o notă mai serioasă, așa cum omu’ protestului urban Florian Cotan–Grigorean a procedat întotdeauna, cele trei albume PU au fost lansate pe CD in ediție limitată, alături de merchandise dedicat, inclusiv un steag mișto de pus pe perete, cred că e primul steag cu o trupă românească underground pe care l-am văzut vreodată…

#H8 s-au aniversat de treizeci de ani cu aproximativ toate piesele clasice pe care lumea prezentă și le-a amintit imediat și le-a cântat în cor alături de trupă. Am sesizat emoția evidenta, mai ales in cazul nucleului dur de la Ploiești, bucuria de a-și fi alaturi unul altuia, un vis la care n-au renunțat niciodată și pe care au ales să-l trăiască in termeni proprii, fără planuri fanteziste și fără așteptări nerezonabile. Până la urmă asta înseamnă reziliență hardcore, să faci atât cât poți, cum poți și când poți, fără a renunța la vis.

La mai mulți ani H8, sănătoși sa fim!

In tradiția recentă, am rămas cu poza asta alături de Cosmineanu S. Ionut ‘Aliosha’, poetul urban al metaforelor de adevăr inconfortabil.

Poze frumoase cu trupele și publicul in delir la Paul Voicu pe pagină, dar anticipez și câteva materiale video ce vor documenta atmosfera de aseară.